Dragasani romi nomazi deportati

Numele satului :  Drăgășani (oraș, județul Vâlcea)

Regiune, țară : Regiunea Oltenia (România)

Data deportării : Iunie – August 1942

Extras din mărturie :

“Când au ajuns [în Transnistria], și-au dat seama că au fost mințiți. Nu au găsit case, ci doar bordeie fără electricitate. Existau deja alți țigani acolo. Era un câmp. Era pe la sfârșitul toamnei [1942]. Ca să mănânce, unii consumau carne de animale (câini, pisici). Nu aveau deloc apă.

Ea a povestit cum tatăl său reușise să ascundă câteva monede de aur și, mai târziu, a fost nevoit să le arunce într-un râu. Își mai amintește de o mamă care a fost nevoită să-și abandoneze copilul în mijlocul drumului deoarece nu mai putea să îl mai ducă în brațe. Peste tot erau morți. Cadavrele nu le îngropau […].”

Arhivele românești (dacă există)  : N/A.

Notă istorică cu privire la romi :

Drăgășani este un oraș din județul Vâlcea, situat la o distanță de circa 55 km de Râmnicul Vâlcea, în care romii au fost atestați încă din evul mediu. În 1832 au fost recenzați 34 de romi în Drăgășani (Barbu et alii 2004: 288), iar în anii 1900 numărul lor a urcat la circa 170 (35 familii) (MDGR 1900, IIII: 238). Recensământul general al populației din 1930 a înregistrat 227 romi în Drăgășani dintr-un total de 7002 locuitori (RGP 1930, II: 496- 497).

Orașul reprezenta o importantă zonă viticolă și găzduia o serie de târguri anuale, atrăgând astfel numeroși fierari și alți meșteșugari romi din împrejurimi. Familia persoanei intervievate era nomadă, se deplasa în căruțe din sat în sat în căutarea materiilor prime necesare confecționării de unelte și ustensile casnice.

Notă istorică privind deportarea :

Comisariatul de poliție Drăgășani, aflat în subordinea Poliția orașului Râmnicu-Vâlcea, a raportat în 05.06.1942 că nu au fost identificați nomazi pe raza și în împrejurimile orașului Drăgășani (ANI, fond DGP, nr. 187/1942, f. 230). Este posibil ca romii nomazi să fi plecat în satele învecinate în căutarea de muncă.

Familia persoanei intervievate a fost ridicată de jandarmi într-un sat din vecinătate (Vicna ?), după ce li s-a promis că va fi dusă într-un unde va primi casă. Deportații au fost duși sub escorta jandarmilor, din post în post, până la granița estică a țării. După o călătorie de aproape două luni, deportații au ajuns în Transnistria și și-au dat seama că au fost înșelați: în loc de case și pământ, au fost forțați să doarmă în bordeie și să lucreze în colhozuri. Rațiile de mâncare erau infime (unii deportați au consumat carne de câine și de pisică), iar apa potabilă lipsea. Rata mortalității a fost foarte mare (mulți dintre deportați nici măcar nu au fost îngropați), iar violența era la ordinea zilei (dispariția unor fete, execuții sumare). Leana Stănescu a pierdut în Transnistria doi bunici, un unchi și un frate.

În primăvara anului 1944, familia persoanei intervievate a părăsit Transnistria în urma armatei româno-germane care se retrăgea din fața trupelor sovietice. Membrii familiei au mers pe jos până la o gară de tren (nemenționată), apoi s-au îmbarcat într-un tren având destinația România.

O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup :

Romii căldărari din Drăgănești se ocupau cu prelucrarea metalelor, confecționând cazane, vase de cupru, ustensile casnice etc.

Categories

• Deportations

Features

• Caravan Deportation
• Deportation by foot
• Nomadic
• Romanian Perpetrator

Regions

• Oltenița

Video

Location