Numele satului : Căzănești (oraș, județul Ialomița)
Regiune, țară : Regiunea Muntenia (România)
Data deportării : Iunie- august 1942
Extras din mărturie :
“[…] După ce au traversat frontiera [în Transnistria], au fost așezați pe un câmp. Era vorba despre un “lagăr”, unde persoana intervievată a fost silită să își abandoneze părinții și frații.
Părinții persoanei intervievate, care ajunsese mai devreme cu alt grup, le-au spus că înainte de venirea lor locul fusese ocupat de evrei, care fuseseră toți împușcați. Gărzile ruse au confirmat acest lucru. Li s-a spus că fuseseră împușcați cu fața la pământ într-o groapă comună.
Din acest loc [lagărul] se vedea apa Bugului, erau santinele pe malul celălalt care stăteau de pază.
Nu erau bordeie în acest lagăr. Deportații trăiau în corturi. De jur împrejur era sârmă ghimpată. În momentul în care se apropia de gardul de sârmă, gărzile îi alungau cu lovituri de baston […].”
Arhivele românești (dacă există) : N/A
Notă istorică cu privire la romi :
Orașul Căzănești (comună înainte de anul 2004) este situată în județul Ialomița, la o distanță de aproximativ 32 km de municipiul Slobozia. La sfârșitul secolului al XIX-lea comuna număra 1098 de locuitori (MDGR 1899, II: 208). Populația s-a dublat până în 1930, când au fost recenzați în comună 2037 locuitori, dintre care 14 erau romi sedentari (RGP 1930, II: 240- 241). Pe lângă acești romi, în comună poposeau caravane de căldărari nomazi în anumite părți ale anului care colectau metale și vindeau localnicilor ustensile casnice și cazane.
Notă istorică privind deportarea :
Persoana intervievată și familia sa au fost oprite de jandarmi pe când se aflau pe teritoriul județului Ialomița și escortate până la Brăila. În acest oraș s-a format un lung convoi de căruțe și romii nomazi au fost trimiși, sub pază strictă, din post în post de jandarmi, până la Galați, apoi peste graniță în Transnistria. Familia persoanei intervievate și-a ascuns aurul în osia căruței și a evitat astfel convertirea forțată a monedelor de aur în mărci.
Odată ajunși în Transnistria, deportații au fost așezați într-un lagăr pe malul Bugului, înconjurat de garduri de sârmă ghimpată și păzit de jandarmi. Li s-a permis să doarmă în corturi și primeau rații infime de apă și de mâncare (o cană de grăunțe pentru întreaga familie). O parte din deportați au murit datorită foametei, a tifosului și a brutalității gărzilor formate din localnici ucraineni (violuri și execuții sumare). După câteva luni, persoana intervievată și familia sa au fost transferate într-un nou loc. Aproximativ 500- 600 de deportați au fost îngrămădiți în bordeie care cu greu îi puteau proteja de clima aspră (mulți romi au murit de frig). Socrii, cumnatul și mama persoanei intervievate și-au pierdut viața în Transnistria.
Repatrierea a avut loc în primăvara anului 1944, în urma trupelor româno-germane care se retrăgeau din Transnistria în fața înaintării Armatei Roșii. Drumul spre casă a fost lung și plin de pericole. Astfel, trupele germane în retragere au încercat să-i lichideze pe romi în apropiere de Varvarovka (jud. Oceakov). O parte din romi au murit pe drumul de întoarce datorită epuizării fizice și a epidemiei de tifos.
O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup :
O parte din căldărarii din Căzănești încă își mai practică meseria tradițională (confecționarea de ustensile casnice și cazane din metal).