Numele satului : Andrășești (comună, jud. Ialomița)
Regiune, țară : Regiunea Muntenia (România)
Data deportării : Iunie- august 1942
Extras din mărturie :
“[…] Mai târziu au sosit în Krasneanka unde se aflau sute de persoane aparținând tuturor neamurilor de romi. Erau supravegheați de jandarmi români și de gărzi ruse. La sosire toate căruțele și caii le-au fost confiscate de ruși.
Aici, deportații au fost puși să taie copaci din pădure și să îi transporte la gara din Liubașevka. Timp de două luni nu și-au văzut familiile. Trăiau în corturi.
Mai târziu, au fost strămutați la Tridubi. Acolo se aflau mai mult de 4000 de persoane. Trăiau în bordeie făcute de ruși. Atunci când i-au pus în bordeie, era iarnă și ningea. Cei care nu au prins loc în bordeie au murit cu toții. Cadavrele au fost încărcate într-un tractor cu o remorcă mare condusă de către ruși. Erau mai multe mormane de corpuri. Acestea erau înghețate. Tatăl persoanei intervievate, Vasile, a murit de foame. Nu aveau nimic de mâncare, consumau carne de câine. Locul era împresurat de jandarmi. [Deportații] numeau “lagăr” acel loc. Satul era așezat la oarecare distanță și țiganii nu îndrăzneau să meargă acolo din cauza jandarmilor […]”
Arhivele românești (dacă există) : N/A
Notă istorică cu privire la romi :
Comuna Andrășești este situată în județul Dâmbovița, la o distanță de aproximativ 18 km de Slobozia. În jurul anului 1890 comuna avea o populație de 938 locuitori, dintre care 5 familii de romi (MDGR 1898, I: 79). În anul 1930 au fost înregistrați în comună 1108 locuitori, dintre care 6 erau romi sedentari (RGP 1930, II: 240). În comună poposeau periodic grupuri de romi nomazi, care mergeau din sat în sat pentru a-și vinde produsele (ustensile casnice și vase din aluminiu) sau a munci cu ziua. Mai multe grupuri de nomazi se întruneau periodic, în cadrul unor sărbători religioase, și petreceau. Însă circulația lor prin țară era atent supravegheată de forțele de ordine (bulibașii aveau obligația de a anunța postul local de jandarmi de deplasările făcute, iar așa-numitele carnete de sălaș trebuiau vizate la sosirea și plecarea romilor din sat).
Notă istorică privind deportarea :
Persoana intervievată și familia sa au fost opriți din drum lângă comuna Gheorghe Doja (în trecut Principesa Elena, jud. Ialomița). Au fost escortați din post în post de jandarmi până în orașul Brăila, unde s-a format un convoi de 150 de căruțe. Jandarmii i-au escortat până în Transnistria, traversând pe rând Prutul, Cahulul (Basarabia) și Nistrul.
După ce au traversat granița în Transnistria, jandarmii le-au confiscat caii și căruțele și i-au strămutat în Krasneanka (jud. Golta). Li s-a permis să trăiască în corturi timp de 2 luni și au fost supuși unui regim de muncă forțată (tăierea și transportarea lemnului la gara din Liubașkova). Mai târziu, au fost strămutați în lagărul de la Tridubi (jud. Golta) în iarna anului 1942. Mulți dintre cei 4000 de deportați romi înghesuiți în bordeie au pierit datorită foamei și a frigului. În primăvara anului 1943 au fost iar strămutați în localitatea Krivoi-Ozero (jud. Golta), unde au fost puși să muncească în cadrul unui colhoz. Regimul de muncă forțată și abuzurile gardienilor (violuri) au făcut multe victime; unii supraviețuitori au primit alimente de la localnicii ucraineni.
Repatrierea a avut loc în primăvara anului 1944, când frontul s-a mutat în Transnistria și deportații au pornit spre țară în urma trupelor româno-germane aflate în retragere. Drumul spre țară a fost lung și obositor, în condițiile în care mulți deportați s-au întors pe jos pe traseul Tiraspol- Tighina- Brăila. Mulți au murit datorită epuizării și bolilor.