Numele satului : Caraula (comună în județul Dolj)
Regiune, țară : Regiunea Oltenia (România)
Data deportării : Septembrie 1942
Extras din mărturie :
“[…] Au fost îmbarcați într-un tren având destinația Transnistria și au ajuns în Varvaliovka, lângă râul Bug. Jandarmii ruși luau cadavrele [deportaților] și le ardeau. [Deportații] mai găseau căști [din metal] de-a lungul malurilor Bugului și le utilizau pentru gătit sau pentru păstrarea alimentelor. Au rămas acolo în timpul iernii; s-au înregistrat multe decese; au mers să caute mâncare și încercau să se încălzească. Au locuit într-un grajd. Primeau pâine din semințe de secară, care era dificil de mâncat. Erau păziți de jandarmi, dar persoana intervievată nu a putut să le precizeze naționalitate. Ea a rămas mai tot timpul în grajduri și a văzut cum movile de cadavre erau arse.
Pe măsură ce linia frontului se apropia, gărzile au început să dispară. Reîntoarcerea acasă [a deportaților] a fost mai grea decât traiul în grajduri. Mulți au murit pe drumul de întoarcere și mulți au fost siliți să-și abandoneze copiii.”
Arhivele românești (dacă există) : N/A
Notă istorică cu privire la romi :
Comuna Caraula adăpostește una dintre cele mai mari comunități de romi din județul Dolj. La începutul secolului al XIX-lea comuna număra 1994 de locuitori (MDGR 1899, II: 194). În jurul anului 1930 au fost înregistrați în comună 197 de romi dintr-un total de 3119 locuitori (RGP 1930. II: 1760- 177). Conform mărturiei persoanei intervievate, o parte din romi încă mai practicau meserii tradiționale (fabricarea de cărămizi).
Notă istorică privind deportarea :
Familia persoanei intervievate a fost deportată în cursul lunii septembrie 1942, când jandarmii locali i-au ridicat pe romii din Caraula din propriile case și i-au escortat probabil până la cel mai apropia oraș. Aici i-au îmbarcat în vagoane de marfă, care au fost atașate trenului special E8 care a pornit spre Transnistria în data de 12.09.1942 (ANI, fond IGJ nr. 126/1942: f. 109).
După aproape o săptămână, deportații din Caraula au sosit în Transnistria. Persoana intervievată a menționat că familia sa a fost strămutată în comuna Varvarovka (jud. Oceakov), în niște grajduri din aproprierea unui colhoz, unde au îndurat foamea și frigul timp de aproape doi ani. Rațiile infime de hrană și lipsa lemnelor de foc, alături de epidemia de tifos, au făcut numeroase victime, care erau arse de-a valma de către gărzi.
Familia persoanei intervievate s-a repatriat (probabil) în primăvara anului 1944, când trupele româno-germane au început să se retragă din fața avansului Armatei Roșii. Drumul spre casă a fost unul lung și plin de primejdii (mulți romi au murit pe drum).