Numele satului : Corabia (oraș, județul Olt)
Regiune, țară : Regiunea Oltenia (România)
Data deportării : Iunie – august 1942
Extras din mărturie :
“[…] În luna decembrie [1942] ai fost strămutați într-un loc unde se aflau bordeie parțial îngropate în pământ. Locul se afla destul de departe. Bordeiele fuseseră deja construite. Cei care au prins loc într-un bordei au supraviețuit, ceilalți au murit. Trăiau 3-4 familii într-un bordei. În acea perioadă au fost nevoiți să-și ducă animalele (caii) la un colhoz nu departe de Varvarovka. Tiganii au fost nevoiți să predea caii și căruțele sub amenințarea românilor, care le spuneau că urmau să primească alte animale și o casă mai târziu. În colhoz se aflau mai mulți ruși.
Localnice rusoaice veneau la bordeie și le propuneau să le dea mâncare în schimbul mărcilor. Mai târziu, mergeau la piață să cumpere mâncare. Doar tatăl mergea la piață.
În bordeie erau mulți morți. Cadavrele rămâneau neîngropate, sub zăpadă […]”
Arhivele românești (dacă există) :
Legiunea de Jandarmi Romanați a identificat în județul omonim un număr de 900 de romi nomazi în mediul rural și urban (inclusiv orașul Corabia) în cadrul recensământului din mai 1942. Este posibil ca familia persoanei intervievate să se aflat pe această listă numerică (ANI, fond IGJ, dosar 258/1942, f. 27).
Notă istorică cu privire la romi :
În Corabia se află una dintre cele mai mari comunități de romi din județul Olt. Orașul este situat la circa 100 de km de Craiova și număra 4162 de locuitori în jurul anului 1900 (MDGR 1899, II: 632). Populația s-a dublat în perioada interbelică, atingând numărul de 8857 locuitori, dintre care 289 erau romi (RGP 1930, II: 376- 377). Conform mărturiei persoanei intervievate, comunități de romi căldărari locuiau sau poposeau în anumite perioade ale anului la periferia sau în comunele din apropierea orașului Corabia (de exemplu, Ștefan cel Mare) în anii interbelici.
Notă istorică privind deportarea :
Romii nomazi care se aflau pe raza comunei Ștefan cel Mare (jud. Olt) au fost recenzați în mai 1942 de către jandarmii locali și, la scurt timp, escortați din post în post de jandarmi până la granița de est a țării. Persoana intervievată a subliniat faptul că deportații au făcut această călătorie pe jos, rațiile de hrană au fost insuficiente (unii deportați au mâncat carnea unor animale moarte), iar convoiului lor li s-au alături și alți deportați evrei.
Deportații romi au fost strămutați mai întâi în comuna Varvarovka (jud. Oceakov) pentru a lucra în cadrul unui colhoz. Într-o primă etapă, li s-a permis să își păstreze căruțele, să își așeze corturile pe un câmp și să lucreze pământul (culegeau cartofi) sub directa supravegherea unui bulibașă ales de ei. Dat fiind că rațiile alimentare erau insuficiente, romii erau siliți să schimbe monedele de aur aduse cu ei contra mărcilor, pe care le foloseau pentru a cumpăra hrană de la localnicii ucraineni. Însă în decembrie 1942 jandarmii le-au confiscat căruțele și i-au mutat în bordeie, unde trăiau în condiții grele câte 3-4 familii. În noua locație rata mortalității a crescut rapid, iar abuzurile și violențele jandarmilor însărcinați să îi păzească i-au silit să evadeze și să se întoarcă la Varvarovka.
Persoana intervievată, alături de familia sa extinsă (mamă, frați și unchi) au reușit să supraviețuiască până în 1944 cumpărând mâncare de la localnici. O parte au reușit să se repatrieze în primăvara anului 1944, când frontul se apropia rapid de Transnistria și jandarmii le-au spus să se retragă din provincie.
O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup :
Persoana intervievată aparține grupului de romi căldărari originari din Corabia, care mergeau vara din sat în sat pentru a-și vinde produsele. A fost arestat împreună cu familia sa în comuna Ștefan cel Mare, iar după război, acest supraviețuitor al deportărilor s-a stabilit în orașul Drăgănești pe Olt, oraș unde locuiește o importantă comunitate de romi căldărari