>
Numele satului : Râmnicu Vâlcea (oraș, județul Vâlcea)
Regiune, țară : Regiunea Oltenia (România)
Data deportării : Septembrie 1942
Extras din mărturie :
“Vagonul era din lemn, nu se afla în el altceva decât dușumeaua de lemn și o mică fereastră. Jandarmii care i-au închis în vagon i-au lovit și i-au insultat. Acești jandarmi le-au confiscat animalele. În fiecare vagon se aflau câte 4 jandarmi deoarece se temeau că vom evada atunci când trenul staționa. Oamenii erau îngrămădiți unii contra celorlalți.
La fiecare oprire li se dădea [deportaților] un colt de pâine și varză. Fratele persoanei intervievate, în vârstă de 3 ani, a murit de sete în tren, însă corpul a fost transportat până la Bug și îngropata acolo, pe un câmp după ce au sosit. Jandarmul [care îi supraveghea pe deportați] o lovea pe mama fiindcă frățiorul ei plângea. Trenul nu s-a oprit până în Transnistria, mergând trei zile și trei nopți […]”
Arhivele românești (dacă există) : N/A.
Notă istorică cu privire la romi :
În municipiul Râmnicu Vâlcea romii au fost atestați încă din secolul al XV-lea pe domeniile Episcopiei Râmnicului (Soare 2012, II: 30- 31). Poziția geografică favorabilă pe malul drept al Oltului, la intersecția unor rute comerciale și exploatarea resurselor miniere au favorizat așezarea unor meșteșugari romi (căldărari, potcovari, zlătari etc.). La sfârșitul secolului al XIX-lea orașul număra 7417 locuitori (MDGR 1902, V: 246). Populația s-a dublat până în 1930, ajungând la 15648 de locuitori, între care și 81 romi (RGP 1930, II: 496- 497). Pe lângă acești romi sedentari, la periferia sau în vecinătatea orașului își așezau tabăra familii de romi nomazi în anumite perioade ale anului. Conform mărturiei persoanei intervievate, acești romi confecționau obiecte din metal și mergeau în oraș pentru a-și vinde produsele pentru uzul gospodăresc.
Notă istorică privind deportarea :
Familia persoanei intervievate a fost deportată din orașul Vâlcea la începutul lunii septembrie. După ce li s-au confiscat bunurile și animalele, acești romi au fost duși la gara din localitate. Aici au fost legitimați și îmbarcați în vagoane atașate trenului special E8 având destinația Transnistria. Călătoria a durat circa 3 zile și 3 nopți, iar o parte dintre deportați, inclusiv fratele de 3 ani al persoanei intervievate, și-au pierdut viață datorită lipsei rațiilor corespunzătoare de alimente și de apă potabilă.
Deportații au ajuns în Transnistria și au fost așezați în grajduri pentru a lucra în cadrul unui colhoz. Familiile au fost puse să muncească pe câmp, la culesul porumbului în schimbul unor mici rații de hrană. După 6 luni, deportații romi au fost strămutați în apropierea localității Tridubi (jud. Golta). Aici au fost așezați în bordeie și supuși tot unui regim de muncă forțată. Actele de violență (violuri, bătăi, execuții arbitrare etc) erau la ordinea zile; persoana intervievată a fost martoră la mai multe astfel de acte săvârșite de trupele care păzeau lagărele de muncă, pierzându-și o rudă (soacra).
Repatrierea în România a avut loc probabil în primăvara anului 1944. Jandarmii le-au spus deportaților că puteau să își cumpere un cal și să se reîntoarcă în România. Familia s-a reîntors în Slatina și, cu ajutorul localnicilor, și-a refăcut treptat viața.
O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup : Familie de nomazi căldărari care confecționau obiecte de uz casnic din metal și le vindeau localnicilor în perioada interbelică.
Categories
Features
Regions
Video
Location
Related Testimonies
Added By Catalin Biban
Please sign in to see contact details.