Deportare rromi Bunesti

Numele satului : Bunești, comuna Bunești (jud. Vâlcea)

Regiune, țara :  Regiunea Oltenia (România)

Data deportării : Septembrie 1942

Extras din mărturie  : “[…] A murit mama mea [în Transnistria]. Si i-am săpat o groapă mica, am învelit-o cu o pătură și nici măcar nu am putut s-o acoperim cu pământ. Am pus-o într-o groapă lângă colhoz, fără sicriu, fără nimic altceva. A murit de foame, nu aveam nici o coajă. Mulți alți [deportați] au murit.”

Arhivele românești (dacă există): N/A.

Notă istorică cu privire la romi :

Bunești este un sat în comuna omonimă din județul Vâlcea, situată la o distanța de circa 25 kilometri  de orașul Râmnicul-Vâlcea. Cele mai vechi atestări ale romilor în localitate datează din secolul al XVI-lea. Sunt menționați în calitate de robi ai mănăstirii Govora, iar ulterior, ai Episcopiei Râmnicului, care a stăpânit o bună parte a moșiei satului Bunești până în 1863. La sfârșitul secolului al XIX-lea au fost recenzați circa 25 de romi (5 familii de rudari, fierari și lăutari) în comuna Bunești (MDGR 1899, II: 74). Recensământul general din 1930 a înregistrat 1095 de locuitori în comuna Bunești, între care și 207 romi sedentari (RGP 1930, II: 498- 499).

Notă istorică privind deportarea :

Stella Alexandru a fost probabil deportată în toamna anului 1942, împreună cu mama sa și două surori. Familia a fost ridicată din propria casă și escortată de jandarmi până la gara din apropiere, după care a fost îmbarcată în vagoane de tren având drept destinație Transnistria. Jandarmii le-au promis romilor că voi primi case și vite după ce vor ajunge la destinație.

După ce au trecut granița în Transnistria, deportații au fost strămutați în comuna Vradiovka, jud. Golta. În apropiere se găsea un post de jandarmi. Deportații au fost cazați într-un grajd fără geamuri și uși și siliți să participe la muncile câmpului (la cules de porumb), primind în schimb mici rații de făină și cartofi. În grajd locuiau în jur de 100 de familii de romi, sub atenta supraveghere a jandarmilor români și ucraineni. Mulți deportați, îndeosebi copii, au murit de foame și au fost îngropați în apropierea colhozului. După decesul mamei, persoana intervievată și sora ei au fost strămutate, împreună cu alți romi, într-un lagăr.

Repatrierea a avut loc probabil în primăvara-vara anului 1944, după ce jandarmii le-au dat voie deportaților să părăsească lagărul. Persoana intervievată s-a întors în țară cu trenul. Nu a mai găsit nimic în satul natal (casa fusese distrusă).

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea feroviară
• Autorul român
• Stilul de viață sedentar

Video

Locație