Deportare rromi Grebanu judetul Buzau

Numele satului: Satul Grebănu, comuna omonină (jud. Buzău)

Regiune, tara: Regiunea Muntenia (România)

Data deportării: Iunie- august 1942

Extras din martie: 

“[…] Pe drumul [către Bug] o parte din deportații în vârstă au fost executați [de jandarmi] fiindcă nu puteau ține pasul. Persoana intervievată a fost nevoită să abandoneze trupul fiicei sale [decedate].

Odată ajunși în Transnistria, [deportații romi] au fost cazați în bordeie pregătite din timp, în apropiere de Tiraspol. Cum nu era spațiu suficient pentru toți deportații, circa o mie de țigani au fost cazați într-o clădire a Primăriei. Au murit cu toții de frig fiindcă era iarnă. După terminarea iernii, rușii le-au adunat trupurile și le-au aruncat într-o groapă comună. Mai târziu, au venit trupele germane și au început să violeze țigănci. Când femeile nășteau, erau silite să își abandoneze copiii [noi născuți].”

Arhivele românești (dacă există):

În cadrul recensământului din mai 1942, Legiunea de Jandarmi Râmnicul Sărat, de care aparținea și comuna Grebănu, a identificat un număr de 52 de romi nomazi (ANI, fond IRJ, dosar nr. 60, f. 86). Este posibil ca persoana intervievată și familia sa să se fi aflat pe această listă numerică.

Notă istorică cu privire la romi :

Grebănu este satul de reședință a comunei cu același nume, localizată în județul Buzău, la o distanță de circa 6 km de orașul Râmnicul-Sărat. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna aparținea de județul Râmnicul-Sărat și număra 2397 de locuitori (MDGR 1900, III: 630). Populația comunei a scăzut în perioada interbelică ca urmare a unor reorganizări administrative. Astfel, la recensământul general din 1930 a înregistrat 1963 de locuitori, între care și 500 de romi sedentari (RGP 1930, II: 364- 365). Alături de aceștia, în comună locuiau și câteva familii de romi căldărari care se îndeletniceau cu prelucrarea metalelor. Conform mărturiei persoanei intervievate, ei se deplasau sezonier în căruțe în întreaga regiune pentru a vinde obiecte din cupru.

Notă istorică privind deportarea :

Diamanta Stănescu a fost deportată, împreună cu familia, în vara anului 1942, pe când se afla în comuna Grebănu. Familia Stănescu a fost ridicată de jandarmi și trimisă sub escortă în Transnistria urmând ruta Oancea (lângă Prut)- Tiraspol. Bătrânii din convoiul de deportați care nu au putut ține pasul au fost executați de jandarmii din escortă.

Odată sosită în Transnistria, familia Stănescu a fost strămutată, alăture de alte sute de deportați romi, în regiunea Tiraspol, iar din 1943 în apropiere de Domaniovka și Kovaliovka (jud. Oceakov). Cazați în bordeie insalubre, lipsiți de puținele bunuri cu care au sosit în Transnistria (confiscate de jandarmi) și supuși unui regim de muncă forțată, mulți deportați au pierit datorită foamei, frigului și a epidemiei de tifos. Femeile rome care nășteau erau silite să își abandoneze copiii nou-născuți. Persoana intervievată a fost martoră la unele acte de violență (violuri) înfăptuite de trupele germane și gărzile ucrainene. Tot ea a fost de față când trupele germane și gardienii ucraineni au executat în masă un grup de deportați evrei și i-au aruncat în gropi comune. Mai târziu, familia Stănescu a fost strămutată în jud. Golta.

Repatrierea din Transnistria a avut loc probabil în primăvara-vara anului 1944, în urma trupelor germane și române care se retrăgeau în fața înaintării Armatei Roșii. Mătușa persoanei intervievate, împreună cu cei 2 copii ai săi, au fost împușcați pe drumul de întoarcere de trupele germane.

O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup  : Persoana intervievată face parte din neamul romilor căldărari.

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea caravanei
• Deportarea pe jos
• Nomad
• Autorul român

Regiuni

• Moldova

Video

Locație