Deportare rromi Liesti judetul Galati

Numele satului : Liesti Judetul Galati

Regiune, țară : Regiunea Muntenia (România)

Data deportării : Iunie- august 1942

Extras din mărturie :

“Au rămas 2 ani și 2 luni la Tridubi [în jud. Golta, Transnistria]. La început, mama persoanei intervievate putea să meargă în sat și să ghicească viitorul. Când au ajuns la colhoz, au fost întâmpinați de polițiști de la primărie care le-au arătat romilor în care bordeie trebuiau să se cazeze. O lună mai târziu, toate bunurile le-au fost confiscate. Pentru a se hrăni, [deportații] erau obligați să muncească în pădure (la tăiat lemne).

[…] Condițiile de trai erau îngrozitoare, bordeiele nu aveau ușă. Mama persoanei intervievate era nevoită să gătească afară din cauza fumului. Mulți au pierit, inclusiv sora mai mare a persoanei intervievate, Natalița, în vârstă de 16 ani, deoarece s-a împotrivit și a refuzat să meargă cu [soldații] germani. A fost îngropată în spatele buncărului.”

Arhivele românești (dacă există) :

Conform unui raport al Inspectoratului General al Jandarmeriei, Legiunea de Jandarmi Brăila a recenzat pe raza întregului județ 101 de nomazi și 8 căruțe în mai 1942 (ANI, fond IRJ, dosar nr. 260, f. 85). Este posibil ca persoana intervievată și familia sa se aflau pe această listă numerică.

Notă istorică cu privire la romi :

Gheorghe Carol Stănescu s-a născut în comuna Surdila-Greci (jud. Brăila), situată la aproximativ 5 kilometrii de orașul Făurei. Comuna a fost înființată în jurul anului 1858, iar la începutul secolului XX număra 1264 de locuitori (MDGR 1902, V: 500). În cadrul recensământului din 1930 au fost înregistrați în comună 1018 locuitori, dintre care 19 erau romi sedentari (RGP 1930, II: 80- 81). Pe lângă aceștia, în comună s-au stabilit și câteva familii de romi nomazi. Familia persoanei intervievate ducea un trai nomad: tatăl confecționa căldări și vase din metal, deplasându-se din sat în sat într-o căruță trasă de catâri pentru a le vinde. Odată ajunși într-un sat, romii nomazi aveau obligația de a  se prezenta la primărie și la postul de jandarmi pentru a se înregistra. Familia Stănescu avea carnet de nomazi care era ștampilat de autoritățile locale ori de câte ori poposeau într-un sat.

Notă istorică privind deportarea :

Familia Stănescu a fost evacuată în cadrul primului val de deportări din iunie- august 1942. Jandarmii locali însărcinați cu escortarea nomazilor în Transnistria i-au făcut să creadă că urmau să fie împroprietăriți odată ajuns la destinație. Această plăsmuire avea scopul de a-i convinge pe romi să părăsească fără împotrivire teritoriul României.

Itinerariul spre Transnistria a fost lung; familia Stănescu s-a alăturat unui convoi de deportați plasat sub escorta jandarmilor. Convoiul a trecut prin comuna Oancea (jud. Galați), pe unde a trecut Prutul în Basarabia. În Oancea persoana intervievată a întâlnit alți deportați romi (din Oltenița) și evrei (din Bârlad). După 11 zile, convoiul a ajuns în Transnistria Deportații au fost nevoiți să își cumpere singuri alimente, cu îngăduința jandarmilor din escortă.

Odată ajunși în Transnistria, familia Stănescu a fost strămutată în localitatea Tridubi (jud. Golta) și silită să se adăpostească într-un bordei din apropierea colhozului din localitate, sub supravegherea jandarmilor. Toate bunurile, inclusiv căruța, le-au fost confiscate de către autoritățile locale la o lună după sosire. Condițiile de trai erau îngrozitoare: deportații trăiau în condiții insalubru (întreaga familie compusă din 6 persoane locuia într-un bordei fără ușă și ferestre), erau siliți să muncească în pădure la tăiat lemne în schimbul unor rații infime de alimente și erau supuși la tot felul de abuzuri (confiscarea bunurilor, violențe și violuri) de jandarmii români și trupele paramilitare ucrainene care îi supravegheau. Mulți deportați și-au pierdut viața datorită frigului, foamei și tifosului. Unii au fost împușcați când au încercat să meargă în satele învecinate în căutarea hranei sau, în cazul surorii persoanei intervievate, atunci când s-au împotrivit agresiunilor sexuale.

Repatrierea în România a avut loc probabil în primăvara anului 1944, în urma trupelor germane și române care se retrăgeau în fața înaintării Armatei Roșii. Drumul de întoarcere a fost lung și plin de primejdii. Persoana intervievată și-a pierdut ambii părinți, uciși de trupele germane.

O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup

Familia Stănescu aparținea grupului de romi nomazi căldărari care se îndeletniceau cu fabricarea și comercializarea obiectelor și ustensilelor de metal.

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea caravanei
• Deportarea pe jos
• Nomad
• Autorul român

Regiuni

• Moldova

Video

Locație