Deportare rromi Merghindeal

Numele satului : Satul Merghindeal, com. Merghindel, jud. Sibiu

Regiune, țara : Regiunea Transilvania, România

Data deportării : Iunie- august 1942

Extras din mărturie :

“După sosirea iernii toți romii [deportați] au fost strămutați în colhozuri de pe lângă diferite sate [din Transnistria]. Pentru a-i transporta, rușii au sosit în căruțe și au solicitat jandarmilor numărul de romi de care aveau nevoie în cadrul colhozului. Persoana intervievată a fost strămutată, împreună cu alți 150 de romi, în colhozul din Romanovka Balta.[…] În câteva luni apropae o sută [de deportați] au murit de tifos și de foame. Trupurile au fost înhumate în două gropi comunte săpate de ruși în apropierea satului. Au rămas acolo doi ani, în primul an locuind in grajduri, iar în al doilea în bordeie. […]”

Arhivele românești (dacă există) : N/A.

Notă istorică cu privire la romi :

Satul Merghindeal (în germ. Mergenthal, în magh. Morgonda) este situat în comuna cu același nume, la o distanță de circa 60 km de municipiul Sibiu. Satul a fost întemeiat în secolele XIII- XIV de către coloniști sași; alături de aceștia s-au așezat în sat familii de români. Recensămânul populației din 1850 a identficat în comuna Merghindeal 1106 locuitori (666 sași, 329 români și 110 romi) (SCT 1996, 308- 309). În anul 1930 au fost înregistrați 1258 locuitori, dintre care 808 erau germani și 449 români (RGP 1930, II.1: 192- 193). Conform unor surse de istorie orală (Zidaru 2013, 245- 251), câteva familii de romi corturari locuiau la marginea satului în anii interbelici. Practicau meșteșugul lor tradițional (confecționau cazane, găleți și ustensile de metal), însă munceau și ca zilieri agricoli pe pământurile sătenilor sași. După instaurarea regimului comunist, o mare parte din sașii din localitate au emigrat în RDG, fiind direct afectați de prevederile reformei agrare din 1945 și de legea naționalizării imobilelor din 1950. Mai multe familii de romi au fost sedentarizate în Merghindeal sub regimul comunist, primind loc de casă și terenuri agricole (ulterior colectivizate).

Notă istorică privind deportarea :

Nicolae Clopotaru și familia sa (părinți și trei frați și surori) se deplasau în căruță în satele din zona sudului Transilvaniei, confecționând cazane și vânzându-le sătenilor. Au fost arestați în vara anului 1942, împreună cu alte 10 familii de romi corturari, pe când se aflau în satul Veșeud. Autoritățile locale le-au promis că în Transnistria urmau să ducă o viață mai bună. Deportarea s-a efectuat în mai multe etape. Mai întâi, romii nomazi din regiune au fost escortați de jandarmi în orașul Agnița. Odată ajunși aici, romii au format un convoi de căruțe, care s-a deplasat din sat în sat până la graniță. Convoiul făcea periodic popas la marginea satelor, sub paza jandarmilor.

După mai multe luni, Nicolae Clopotaru și familia sa au sosit în Transnistria în toamna anului 1942. Într-o primă fază (toamna- iarna anului 1942) au fost așezați într-un câmp viran din apropierea unui colhoz, păzit de jandarmi. Caii și căruțele le-au fost confiscate, iar deportații primeau rații infime de mâncare. Foametea, frigul și tifosul au făcut ravagii în rândul deportaților (trupurile au fost înhumate în gropi comune).

În primăvara anului 1943, persoana intervievată și alți 150 de romi au fost strămutați în apropierea unui colhoz din localitatea Romanovka Balta. Au locuit timp de doi ani în grajdurile colhozului, iar mai târziu în niște bordeie din apropiere. Deportații au prestat munci agricole istovitoare în schimbul unor mici rații de hrană. Foametea și tifosul au continuat să facă sute de victime în rândul romilor. Pentru a supraviețui, unii părăseau pe ascuns grajdurile pentru a face rost de hrană (făceau troc, oferind localinicilor din satele învecinate haine, aur și obiecte în schimbul hranei).

De remarcat faptul că tatăl persoanei intervievate, soldat mobilizat pe front, s-a alăturat familiei în Transnsitria. El nu fusese deportat în 1942 (era militar în termen), însă a făcut tot posibilul, după ce a fost demobilizat, să își găsească familia deportată în Transnistria. Din păcate, tatăl și unchiul lui Nicolae Cloptaru și-au pierdut ambii viața în Transnistria.

Puținii romi care au supraviețuit ororilor din Transnistria s-au repatriat în primăvara-vara anului 1944, în urma trupelor române și germane care se retrăgeau din fața înaintării Armatei Roșii. Persoana intervievată a traversat Nistrul și, împreună cu familia, s-a îmbarcat într-un tren având direcția România.

O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup :

Nicolae Cloptaru face parte din neamul corturarilor, grup tradițional de romi din sudul Transilvaniei. A mai participat la cel puțin un interviu, în cadrul căruia a furnizat informații detaliate cu privire la deportările în Transnistria (vezi Furtună 2018, 38- 44)

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea caravanei
• Deportarea pe jos
• Nomad
• Autorul român

Regiuni

• Transilvania

Video

Locație