Deportare rromi Stefanesti

Numele satului : Orașul Ștefănești (în trecut sat), județul Botoșani

Regiune, țară : Regiunea Moldova, România

Data deportării : Septembrie 1942

Extras din mărturie :

“Odată sosiți [în Transnistria], romii au fost strămutați într-un câmp, în bordeie, departe de satele din jur. Romii au fost puși să muncească pe câmp. Mătușa persoanei intervievate, Leonora, în vârstă de 50 de ani, a murit în timpul iernii. Trupul ei a fost aruncat într-un șanț fiindcă pămîntul era prea înghețat pentru a săpa o groapă.”

Arhivele românești (dacă există) :

N/A. Numele persoanelor intervievate (soții Nicolae și Natalia Costea) nu se regăsesc pe lista de 15 romi sedentari deportați din Ștefănești de către Legiunea de Jandarmi Botoșani în septembrie 1942 (ANI, fond IGJ nr. 127/1942, f. 86).

Notă istorică cu privire la romi :

Orașul Ștefănești, așezat în sud-estul județului Botoșani la confluența râurilor Bașeu și Prut, a fost atestat documentar încă din secolul al XV-lea (Maftei, 2011, 28). Romii au fost menționați la începutul secolului al XIX-lea în calitate de meșteșugari robi (fierari, lăutari și cojocari). O statistică din anul 1832 menționează că în târgul Ștefănești locuiau 21 de romi (Negruți 1997, Anexa nr. 6). După aproape un secol, recensământul general din 1930 a înregistrat în orașul Ștefănești, arondat județului Botoșani, 8891 de locuitori, între care și 20 de romi sedentari (RGP 1930, II.1: 72-73). Conform mărturiei persoanei intervievate, majoritatea erau lăutari și agricultori.

O mare parte dintre acești romi au intrat în evidența Poliției orașului Botoșani, de care aparținea târgul Ștefănești, în anul 1942. Forțele de ordine locale au recenzat în Ștefănești 11 romi cu antecendente penale și lipsiți de mijloace de trai în mai 1942 (ANI, fond IGJ, dosar nr. 203/1942, f. 99). Legiunea de Jandarmi Botoșani a inclus pe lista finală a deportaților 15 romi sedentari (2 familii) în septembrie 1942 (ANI fond IGJ nr. 127/1942, f. 86).

Notă istorică privind deportarea :

Familia lui Nicolae Costea (părinți și trei copii) locuia în orașul Ștefănești atunci când au început primele operațiuni de deportare în 1942. Cu toate că tatăl său a fost mobilizat pe front, persoana intervievată a fost inclusă pe lista deportaților de către Poliția orașului Botoșani. Împreună cu mama și cele două surori, Nicolae Cristea a fost ridicat de polițiștii locali și escortat până la gara din Trușești, unde au fost îmbarcați în vagoane de vite și transportați în Botoșani. Odată sosite la destinație, aceste vagoane cu deportați romi au fost atașate trenului special E7, care a porni spre Transnistria în data de 16 septembrie 1942 (ANI, fond IGJ, dosar nr. 127/1942, f. 133).

După ce au sosit în Trasnistria, familia lui Nicolae Costea a fost strămutată într-un câmp, departe de satele din jur (rămase neidentificate). Deportații au fost siliți să locuiască în bordeie săpate direct în pănânt și să muncească pe câmp. Frigul, lipsa alimentelor și tifosul au făcut numeroase victime în rândul deportaților. Leonora, mătușa persoanei intervievate, a murit probabil în iarna anului 1942; trupul său a fost abandonat într-un șanț, în condițiile în care pământul era prea înghețat pentru a săpă un mormânt.

Salvarea a venit ca urmare a stăruințelor tatălui, militar în termen, care a plecat în Transnistria pentru a-și căuta familia deportată. Acesta a reușit să își regăsească familia și să o readucă în țară în primăvara-vara anului 1944. Când s-au reîntors în Ștefănești, Nicolae Costea și familia sa și-au găsit casa distrusă.

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea feroviară
• Autorul român
• Stilul de viață sedentar

Video

Locație