Deportare rromi Vistea de Jos

Numele satului : Satul Vistea de Jos, comuna Vistea, jud. Brașov

Regiune, țară :Regiunea Transilvania (România)

Data deportării : Iunie- august 1942

Extras din mărturie :

“Au sosit la Bug la sfârșitul toamnei [anului 1942] și au fost așezați într-un lagăr situat în apropierea Bugului. Când au sosit toate obiectele de valoare și căruțele le-au fost confiscate de către ruși. Au putut păstra doar corturile în care dormeau. Lagărul era păzit de [gardieni] români. Era interzis să părăsești lagărul, altfel riscai să fii executat. Mulți romi au fost împușcați pentru că au încălcat această regulă. Cu toate acestea, romii aveau dreptul de a ieși și a merge la piața [din apropierea lagărului] pentru a-și cumpăra hrană, însă numai cu autorizație.  Cei care nu aveau bani făceau troc. Mulți romi au murit datorită condițiilor aspre de viață și a foamei […].”

”

Arhivele românești (dacă există) :  N/A.

Notă istorică cu privire la romi :

Viștea de Jos (în maghiară Alsóvist), sat din Țara Făgărașului, situat în județul Brașov la o distanță de circa 60 km de municipiul Sibiu. Satul a fost atestat documentar în anul 1511, însă exista deja în jurul anului 1400, când domnul Mircea cel Bătrân a confirmat stăpânirea unui boier local Costea asupra satului Viștea de Jos  și a “17 țigani de cort” (Lukacs și Popescu Dolj 2016-2017, 147). Satul a fost locuit preponderent de români, alături de care s-au instalat coloniști sași și romi. Recensământul din 1850 a înregistrat în sat 1087 de locuitori, dintre care 1040 erau români, 6 sași și 34 romi (STC 1996, 96- 97). În jurul anului 1900 satul avea 1196 locuitori, preponderant români (Diaconovich 1904, 3: 1225). Recensământul general al populației din 1930 a înregistrat în sat 1098 locuitori, însă nici un rom (RGP 1930, 2.1: 192-193).

Notă istorică privind deportarea :

Victor Căldăraru aparține unui familii de romi căldărari care se îndeletniceau cu prelucrarea și vânzarea cazanelor și vaselor de cupru. Acești romi se deplasau în căruță în satele din sudul Transilvaniei pentru a-și comercializa produsele, primind în schimb fie bani, fie alimente.

Deportarea a avut loc probabil la începutul verii anului 1942, când jandarmii au arestat întreaga familie și, fără să le dezvăluie destinația, le-au ordonat să își facă bagajele și să se pregătească de plecare. Familia a pornit în căruță, sub escorta jandarmilor, deplasându-se din sat în sat până la graniță. Convoiul a traversat Nistrul pentru a ajunge în Transnistria. Pe drum, sora persoanei intervievate, Veta, a decedat.

Familia a ajuns în Transnistria la sfârșitul verii-începutul toamnei și a fost strămutată într-un câmp din apropierea Bugului (nespecificat, situat probabil în județul Golta). Obiectele de valoare și căruțele le-au fost confiscate, gardienii lăsându-le doar corturile pentru a se adăposti. Așezarea improvizată a deportaților era păzită de jandarmi români, care au primit consemnul de a trage în caz că romii încercau să părăsească locul fără autorizație. În ciuda riscului, romii au încălcat consemnul și au plecat în căutarea hranei. Deportații au fost supuși unui regim de muncă forțată, lucrând pe terenurile unui colhoz din apropiere în schimbul unor rații infime de alimente. Pe lângă decesele cauzate de lipsa alimentelor și clima aspră, abuzurile gardienilor și soldaților germani (violuri) au făcut numeroase victime în rândul romilor.

După doi ani de suferință, familia Căldăraru s-a repatriat în România în urma trupelor române și germane care se retrăgeau din Transnistria în primăvara anului 1944. Drumul a fost lung și epuizant, fiind parcus o parte pe jos, iar o altă parte cu trenul. Bilanțul a fost unul dramatic: Victor Căldăraru și-a pierdut frații, surorile și tatăl în Transnistria; doar el și mama sa au supraviețuit.

O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup : Persoana intervievată aparține grupul romilor căldărari.

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea caravanei
• Deportarea feroviară
• Autorul român

Regiuni

• Transilvania

Video

Locație