Numele satului : Comuna Padureni, județul Vaslui
Regiune, țară : Regiunea Moldova (România)
Data deportării : Mai 1942
Extras din mărturie :
“ A venit ordin de la București să ne ducă la Bug. Acolo vă dă pământ, vă dă animale … dar acolo eram duși la moarte. Veneau câte 20, 30, făceau patrulă roata-nprejur, mergeau, se uitau că erau bordeiele pline cu oameni acolo, că erau și morți, nu erau îngropați. Când ieșeam afară ne făceam loc printre cadavre. Era o groapă mare și erau aruncați în groapă. Dacă mureau în bordei, îi aducea acolo, spunea la polițai că este un mort, îl aducea și îl arunca ca pe câini în groapa aceia.”
Arhivele românești (dacă există) :
În cadrul recensământului din mai 1942, Chestura de Poliție Vaslui a identificat pe teritoriul orașului Vaslui un număr de 19 nomazi (4 sălașe cu 4 căruțe), pe care i-au deportat în Transnistria la începutul lunii Mai 1942 (ANI, Fond Circa a VI-a de Pol. Iași, dosar nr. 5/1942: f. 7-9). Este posibil ca acești nomazi să fi provenit din comuna Padureni, situată în apropierea orașului Vaslui.
Notă istorică cu privire la romi :
Pădureni – satul reşedinţă de comună este situat pe un teritoriu cu urme de locuire omenească încă din epoca neolitică (Cultura Cucuteni);
Izvoarele istorice atestă ca teritoriul comunei Padureni a fost locuit incă din perioada neoliticului (Cultura Cucuteni), dar abia din Epoca Feudală apar date importante în actele domneşti, cu ajutorul cărora unii intelectuali ai vremii au incercat sa schiţeze mici monografii cu caracter istoric. Potrivit acestora, satele care se afla astăzi pe teritoriul comunei Pădureni sunt sate vechi, care in mare parte existau pe la mijlocul secolului al XV-lea.
Nu există documente istorice publice specifice care să ateste o dată exactă sau un an anume în care comunitatea de romi a ajuns pentru prima dată în comuna Pădureni, județul Vaslui. Primele valuri mari de romi (pe atunci robi) au fost aduse sau menționate în Moldova începând cu secolele XV-XVI, mulți fiind dăruiți de domnitori către mănăstiri sau boieri ca forță de muncă.
Legătura cu moșiile boierești: Majoritatea comunităților rurale de romi din județul Vaslui s-au stabilit istoric în jurul fostelor moșii boierești sau mănăstirești.
Notă istorică privind deportarea :
Familia lui Nicolae se ocupa cu prelucrarea lemnului si a osului. Faceau obiecte de uz casnic din lemn si piepteni din oase de animale, călătorea din sat în sat în căruță pentru a-și vinde obiectele. De asemenea lucrau si cu argintul. În cursul lunii mai 1942, familia a fost arestată de jandarmi și escortată din localitate în localitate, pe ruta Oancea-Tiraspol, spre Transnistria.
Odată ajunși în Transnistria, familia persoanei intervievate a fost așezată în apropierea localității Moldovka din jud. Golta, în apropierea Bugului. Toate bunurile (căruțe, animale, aur) le-au fost confiscate după ce au ajuns la destinație. Deportații au locuit în bordeie săpate pe jumătate în pământ, într-un lagăr înconjurat de un gard de sârmă ghimpată și păzit de jandarmi. Romii au fost supuși unui regim de muncă forțată, fiind siliți să meargă în pădurea din apropiere pentru a tăia lemne în schimbul unor rații infime de mâncare (făină și cartofi). În ciuda sancțiunilor aspre, unii dintre ei se strecurau afară din tabără și mergeau în căutarea hranei, riscând să fie împușcați de către jandarmi. Trupele germane patrulau prin zonă și veneau uneori în lagăr pentru a comite abuzuri (bătăi, violuri etc.). Mulți deportați au pierit datorită frigului, lipsei alimentelor și a tifosului, iar trupurile au fost înhumate într-o groapă comună din apropiere.
Repatrierea romilor a avut loc în primăvara anului 1944, în urma trupelor române și germane care se retrăgeau din Transnistria în fața înaintării Armatei Roșii. Drumul de întoarcere către România a fost plin de greutăți, iar datorită frigului și a epuizării mulți romi au pierit.
O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup : Romi argintari care se îndeletniceau cu fabricarea de obiecte și ustensile din argint lemn și os.