Numele satului : Satul Bradu aparține de orașul Avrig, jud. Sibiu
Regiune, țara : Regiunea Transilvania, România
Data deportării : Iunie 1942
Extras din mărturie :
“[…] Mai târziu, grupul din care făcea parte persoana intervievată a fost strămutat într-o tabără situată lângă Domaniovka [jud. Golta, Transnistria]. Tabăra a fost ridicată într-un câmp pustiu neîmprejmuit, însă supravegheat [de jandarmi]. Li s-au confiscat căruțele și caii. Lângă tabără se găsea un loc unde romii puteau să meargă să cumpere de mâncare, însă doar cei care aveau bani. Au rămas aici până în noiembrie [1942]. Mulți romi au murit în tabără. Trupurile le-au fost îngropate. Datorită lipsei hranei, au existat cazuri de canibalism.”
Arhivele românești (dacă există): N/A.
Notă istorică cu privire la romi :
Așezat pe malul râului Olt, satul Bradu (în germ. Gierelsau, în magh. Fenyőfalva) face parte din orașul Avrig și este situat la o distanță de circa 40 km de municipiu Sibiu. Satul a fost întemeiat în jurul secolului al XIV-lea de coloniști germani; alături de aceștia s-au așezat și familii de maghiari și români Diaconovich 1898, I: 557). În decursul secolului al XVIII-lea s-au stabilit probabil în sat primele familii de romi (Balteșiu 2017, xxv). În jurul anului 1850 trăiau în comuna Bradu 845 de locuitori, dintre care 440 erau sași, 253 români, 4 maghiari și 129 romi (SCT 1996, 298- 299). După aproape 80 de ani, recensământul din 1930 a înregistrat 121 de romi sedentari în localitate, dintr-un total de 1240 de locuitori (RGP 1930, II.1: 410- 411). Alături de aceștia s-au stabilit la marginea satului și circa 25 de familii de căldărari, care umblau prin satele din apropiere pentru a-și vinde cazanele și vasele din cupru pe care le confecționau. Situația demografică s-a modificat radical în anii postbelici, în urma deportării în masă a locuitorilor sași în URSS în 1945 și a emigrării lor ulterioare în RFG. O bună parte din casele și pământurile sașilor au fost redistribuite de către regimul comunist localnicilor români și romi (Balteșiu 2017, xxvii).
Notă istorică privind deportarea :
Danciu Victor și familia sa (părinții și 5 copii) au fost arestați de jandarmi în satul Bradu în vara anului 1942. Căruța lor a fost inclusă într-un convoi de 40 de căruțe și escortată de jandarmi din post în post, urmând probabil itinerariul Oancea-Tighina- Tiraspol, până în Transnistria.
Convoiul cu deportați a ajunst în Transnistria în luna octombrie 1942. Jandarmii le-au confiscat aproape tot aurul și argintul, după care i-au strămutat într-un câmp din apropierea com. Domaniovka (jud. Golta). După ce li s-au confiscat caii și căruțele, deportații și-au așezat tabăra într-un câmp pustiu. În condițiile în care nu au primit inițial rații de hrană, tifosul și malnutriția au făcut numeroase victime în rândul deportaților, silindu-i pe unii dintre ei să recurgă la gesturi extreme, precum canibalismul.
În anul 1943 Danciu Victor și familia sa au fost mutați în com. Katerinka (jud. Golta). Circa 15 familii au fost îngrămădite într-o casă părăsită de localnici și silite să muncească în cadrul unui colhoz din apropiere în schimbul unor rații infime de hrană. Mulți romi au murit din cauza frigului și a tifosului, iar trupurile le-au fost înhumate în groapi comune.
Repatrierea a avut loc în primăvara-vara anului 1944, odată cu deplasarea liniei frontului înspre Nistru. Drumul spre țară l-au parcurs cu trenul și pe jos, evitând trupele germane. Însă atunci când familia lui Danciu Victor s-a refugiat într-o fabrică abandonată din Tiraspol, tatăl a fost împușcat de o patrulă germană. Restul familie a reușit, într-un final, să se întoarcă în țară.
O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup : Danciu Victor face parte din grupul romilor căldărari.