Numele satului: Coșoveni (sat în comuna omonimă, județul Dolj)
Regiune, Țară: Regiunea Oltenia (România)
Data deportării: iunie–august 1942
Extras din mărturie:
„[…] Jandarmii i-au arestat la Coșoveni, întocmind o listă cu toți membrii familiilor. dar tatăl a reușit să ascundă câteva monede de aur sub pielea animalelor.
Intervievatul nu amintește numele primului sat din Transnistria unde au fost relocați. La început, au stat într-un adăpost pe un câmp, iar mai târziu au fost mutați într-un grajd, unde au rămas timp de doi ani. Rareori găteau în adăpost, deoarece acesta nu avea ferestre și nu puteau respira din cauza fumului. Mulți au murit în acel grajd (mai mult de jumătate dintre deportați) […]”
Arhivele Românești (dacă sunt disponibile): N/A
Notă istorică despre romi:
Coșoveniul găzduiește una dintre cele mai mari comunități de romi din județul Dolj. În trecut, comuna se numea Coșovenii de Jos și avea 862 de locuitori la sfârșitul secolului al XIX-lea (MDR 1899, II: 691). Conform recensământului din 1930, avea 1.015 locuitori, inclusiv 10 romi sedentari (RGP 1930, II: 174–175). Pe lângă acești romi sedentari, în perioada interbelică au trăit în zona Coșulei mai multe familii nomade de romi. Persoana intervievată amintește că aceștia lucrează prin meșteșgul și producerea de ustensile de uz casnic și cazane din cupru și aluminiu, pe care le vindeau în satele din apropiere.
Notă istorică despre deportare:
Romii nomazi din Coșoveni au fost probabil anchetați în mai 1942 și deportați mai târziu în acea vară de către jandarmii locali. Persoana intervievată a descris cum jandarmii au arestat familia și i-au escortat, în propriile căruțe, din sat în sat, până când au ajuns la granița de este a țării. Au fost adunați într-un convoi și, înainte de a trece în Transnistria, căruțele și banii le-au fost confiscați. Cu toate acestea, tatăl a reușit să ascundă niște monede de aur de lăcomia jandarmilor.
Odată ajunși în Transnistria, deportații din Coșoveni au fost înghesuiți în mai multe adăposturi. După două luni, au fost mutați într-un grajd de lângă un colhoz, înconjurat de un gard de lemn. Munca forțată, hrana insuficientă și izbucnirea bolilor au cauzat multecese în rândul de portații (mai mult de jumătate dintre cei adăpostiți în grajd au murit). Deportații primeau ocazional mâncare de la sătenii ucraineni, dar jandarmii care îi păzeau pedepseau aspru orice încercare de a părăsi grajdul sau colhozul. Unii deportați care mergeau în satele din apropiere în căutarea de hrană erau prinși de jandarmi și executați pe malurile râului Bug (bunicul intervievatului a fost executat în acest fel).
După aproape doi ani de suferință, intervievatul și familia sa au reușit să părăsească Transnistria (probabil în primăvara sau vara anului 1944).
O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu, un grup:
Romii căldărari din Coșoveni încă practică meșteșugurile tradiționale (cum ar fi fabricarea cazanelor de cupru).