Deportare rromi Galati

Numele satului : Galati

Regiune, țara : Moldova România

Data deportării  : Septembrie 1942

Notă istorică  cu privire la romi :

Notă istorică referitoare la romii din orașul Galați

Galați, vechi oraș portuar situat pe Dunăre, adăpostește una dintre cele mai mari comunități de romi din regiunea Moldova. Așezarea prielnică pe malurile Dunării și obținerea statutului de porto franco în 1837 au favorizat stabilirea a numeroși comercianți și meșteșugari armeni, eleni, evrei, turci, bulgari, lipoveni etc (Păltănea 1995, I: 290- 292). Informații mai detaliate despre situația romilor din localitate apar la începutul secolului al XIX-lea. O catagrafie din 1832 a înregistrat în târgul Galați 8606 locuitori, între care și 16 romi robi (Negruzi 1997, Anexa nr. 8). O parte erau slugi ai boierilor din localitate, iar alții erau meșteșugari (fierari, lemnari etc.). Conform unei statistice din jurul anului 1845, în oraș locuiau 65 de meșteșugari romi, robi ai mănăstirilor și ai statului (Platon 1970, Anexa nr. XII). Comerțul intens și dezvoltarea industrială au favorizat creșterea demografică; în jurul anului 1900 Galațiului număra 59143 de locuitori sau 12913 familii (MDGR 1900, III: 457). În anii interbelici numărul populației aproape s-a dublat: recensământul general din 1930 a înregistrat în Galați, reședința județului Covurlui, 100611 locuitori, între care și 287 de romi sedentari (RGP 1930, II: 150- 151). Alături de aceștia locuiau și câteva grupuri de familii de nomazi, care poposeau periodic la periferia orașului. Conform mărturiei unor martori oculari, precum Ștefan Andone, romii colectau metale și vindeau cazane și alte obiecte de cupru.

Politica de deportare a romilor, inițiată de regimul Antonescu, a afectat în mod dramatic populația locală. În cadrul recensământului din mai 1942, Chestura de Poliție Galați a identificat pe raza orașului 95 de nomazi (ANI, fond DGP, dosar nr. 187/1942, f. 36) și 161 de romi sedentari având cazier și lipsiți de mijloace de trai (ANR, fond DGP, dosar nr. 185/1942, f. 183- 185). O parte dintre ei erau mobilizabili, astfel că pe lista finala a deportaților au fost incluși 186 de romi (47 bărbați, 54 femei și 85 copii), împreună cu 15 vehicule (ANR, fond DGP, dosar nr. 185/1942, f. 278). În prima etapă (iunie- august 1942) au fost deportați cu propriile căruțe romii nomazi, care au fost escortați de către jandarmi din localitate în localitate, probabil pe ruta Oancea- Cahul- Tiraspol, până au sosit în Transnistria. În cea de-a doua etapă (septembrie 1942) au fost ridicați romii sedentari și escortați la gara din oraș, unde au fost îmbarcați în trenul special E9 având drept destinație Tighina (ANI, fond IGJ, dosar nr. 127/1942, f. 174).

Odată ajunși în Transnistria la sfârșitul lunii septembrie 1942, deportații au fost strămutați în așezări improvizate, sate sau lagăre pe malurile Bugului, unde au îndurat numeroase lipsuri și dificultăți (frig, foame, tifos). Abuzurile comise în timpul evacuărilor, dar mai ales condițiile aspre din Transnistria i-au determinat pe unii deportați să solicite repatrierea în România. Chestura de Poliție Galați a analizat 8 astfel de cereri în ianuarie 1943 și a dat aviz favorabil de repatriere în majoritatea cazurilor, confirmând faptul că petenții aveau rude de gradul I care erau mobilizate pe front  (ANR, fond IGJ, dosar nr. dosar nr. 43/1943,  f. 178). Alți deportați au reușit, probabil prin intermediul rudelor rămase în Galați, să obțină din partea autorităților certificate de origine etnică română, susținând că au fost deportați pe nedrept.

Unii deportați au reușit să scape de vigilența jandarmilor și s-au reîntors clandestin din Transnistria în anul 1943. Astfel, doi deportați din Galați au părăsit clandestin județul Oceakov și s-au deplasat până la Tiraspol, unde s-au îmbarcat într-un tren având drept destinația România (ANR, fond DGP, dosar nr. 195/1942, f. 71). Acești romi repatriați clandestin din Transnistria le-au povestit rudelor din Galați despre condițiile îngrozitoare din lagăre, alimentându-le temerile cu privire la un nou val de deportări. Un raport al Serviciului Poliției de Siguranță din ianuarie 1943 a surprins această stare de incertitudine și nemulțumire care s-a răspândit în rândul romilor din Galați: “[ț]iganii fugiți din Transnistria și ajunși în Galați au informat pe cei localnici că la Bug este mare mizerie și că oamenii mor de foame și de paraziți. În urma acestor svonuri, țiganii din localitate sunt foarte nemulțumiți, dorind, după spusele lor, să fie mai bine împușcați decât evacuați. O parte din țiganii localnici și-au procurat certificate de origine etnică română dela primăriile unde s-au născut, pentru a se pune la adăpost, în cazul unui nou ordin de deportare.” (ANI, fond DGP, dosar nr. 196/1942, f. 108). Din păcate, nu au putut fi identificate alte informații cu privire la repatrierea deportaților romi din Transnistria în anul 1944.

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea caravanei
• Deportarea pe jos
• Nomad
• Autorul român

Regiuni

• Moldova

Video

Locație