Deportare rromi Ivesti

Numele satului : Comuna Ivești, județul Galați

Regiune, țară : Regiunea Moldova (România)

Datele deportării : Iunie- august 1942

Extras din martie :

“[…] Odată ajunși în Transnistria, toate bunurile le-au fost confiscate (căruțe, bagaje, asini). În tabăra lor nu se aflau țigani sedentari. Tabăra se găsea la o distanță de 15 km de primăria din Tridubi.

Ieșirea din tabără era interzisă (doar bulibașa avea voie), însă unii [deportați] se duceau pe ascuns în căutarea hranei. […] Au murit mulți [deportați]. Trupurile lor au fost îngropate într-un teren viran din spatele bordeielor. Un grup de căldărari din Oltenia au fost strămutați într-o casă. Toți au murit.

Arhivele românești (dacă există) : N/A.

Notă istorică cu privire la romi :

Satul Ivești din comuna omonimă este situat în județul Galați, într-o zonă viticolă și în proximitatea unor rute comerciale. Atestat documentar încă din secolul al XV-lea, satul a fost reînființat drept târg în anul 1856. Noul târg a atras rapid comercianți și meșteșugari evrei, turci, armeni și greci, precum și un număr important de romi, care s-au stabilit în mahalaua de lângă Stadion. În jurul anului 1900 Iveștiul număra 1498 de locuitori, dintre care 670 erau evrei și de alte naționalități (MDGR 1901, IV: 75). În cadrul recensământului din 1930 au fost înregistrați în comuna Ivești 2421 de locuitori, între care și 424 de evrei și 100 de romi sedentari (RGP 1930, II: 450 -451). Grupuri de romi căldărari făceau popas periodic în apropierea târgului, atrași probabil de poziția sa comercială prielnică (proximitatea căii ferate Galați-Tecuci și a șoselei naționale) și de iarmaroacele locale, unde puteau să își vândă produsele.

Notă istorică privind deportarea :

Persoana intervievată făcea partea dintr-o familie de căldărari care se ocupa cu prelucrarea metalelor și se deplasa în căruțe trase de asini din sat în sat pentru a vinde obiecte și ustensile confecționate. În vara anului 1942 familia a fost arestată de jandarmi, care le-au promis romilor că urmau să primească casă și pământ în Transnistria. Jandarmii i-au inclus într-un convoi de căruțe format din romi căldărari și argintari și i-au escortat, din post în post până la graniță de Est, traversând Prutul în dreptul localității Oancea.

După mai multe săptămâni deportații romi au ajuns în Transnistria. Toate bunurile (căruțe, bagaje și animale) le-au fost confiscate, iar deportații au fost strămutați în apropiere de localitatea Tridubi (jud. Golta) și siliți să locuiască în colibe îngropate un metru sub pământ. Au fost supuși unui regim de muncă forțată, lucrând în cadrul unui colhoz și primind în schimb rații infime de mâncare. Deplasarea în afara lagărului era interzisă; totuși, unii deportați mergeau în localitățile învecinate în căutarea hranei sau pentru a face troc cu localnicii ucraineni. Foamea, tifosul și frigul au făcut numeroase victime în rândul deportaților. Trupurile neînsuflețite au fost îngropate într-un teren viran din spatele bordeielor.

În ciuda condițiilor de trai aspre, au existat și cazuri în care deportații romi și cei evrei s-au ajutat reciproc. Un număr de evrei erau deținuți într-un lagăr înconjurat cu sârmă ghimpată, situat la 50 de metrii de lagărul romilor. Ghiocel Stănescu povestește cum o femeie s-a strecurat afară din lagărul evreilor și a venit până la bordeiele unde locuiau romii pentru a cere mâncare; după ce a primit pâine, femeia s-a reîntors în lagăr.

Familia persoanei intervievate a rămas în Transnistria aproape 2 ani și 7 luni, părăsind lagărul probabil în vara anului 1944. Drumul spre România a fost lung și plin de primejdii, mulți romi pierzându-și viața. Itinerariul urmat a fost probabil Tiraspol- Oancea- Galați.

O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup : Romi căldărari.

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea caravanei
• Deportarea pe jos
• Nomad
• Autorul român

Regiuni

• Moldova

Video

Locație