Deportare rromi Braila

Numele satului  : Orașul Brăila (județul Brăila)

Regiune, țara :  Regiunea Muntenia (România)

Data deportării : Iunie- august 1942

Extras din mărturie  :

“[…] Când s-au oprit din drum lângă un colhoz de lângă Domaniovka/ Berezovka, toate bunurile (căruțe, cai, bagaje, aur) le-au fost confiscate și puse pe o masă. Cei care refuzat să își predea bunurile primeau lovituri de baston.

Într-un final au fost așezați pe malurile Bugului. Când au ajuns, au văzut bordeie deja construite în care trăiau mii de țigani. Martorul explică cam cu arăta un bordei. Adâncimea sa era de un metru jumătate, se cobora pe niște trepte. Zona cu bordeie nu era împrejmuită. Găteau în bordeie făcând o groapă în pământ.

Țiganii nu erau păziți de jandarmi, dar nu aveau dreptul de a merge în satele învecinate care se aflau la circa 20 de kilometrii depărtare. Dacă nu respectau consemnul erau împușcați.

Mulți oameni au murit datorită condițiilor aspre de trai. Trupurile au fost aruncate în spatele bordeielor și pe urmă au fost devorate de câini.”

Arhivele românești (dacă există) : 

Conform unui raport al Inspectoratului General al Jandarmeriei, Legiunea de Jandarmi Brăila a recenzat pe raza întregului județ 101 de nomazi și 8 căruțe în mai 1942 (ANI, fond IRJ, dosar nr. 260, f. 85). Este posibil ca persoana intervievată și familia sa să se fi aflat pe această listă numerică.

Notă istorică  cu privire la romi : 

Brăila, vechi port de pe malul stâng al Dunării, este municipiul de reședință al județului cu același nume, situat la circa 200 de kilometrii de București. Atestat documentar încă din secolul al XIV-lea, orașul a căpătat un caracter multicultural datorită stabilirii a numeroși greci, evrei, lipoveni sau turci, atrași de oportunitățile economice oferite de portul dunărean. Astfel, la sfârșitul secolului al XIX-lea s-au înregistrat în oraș circa 45 000 de locuitori, între care și 100 de romi (Mocioiu ș.a. 1975, 377) care se îndeletniceau cu muzica, meșteșugurile sau negoțul ambulant (MDGR 1899, I: 616- 622). În perioada interbelică, numărul romilor recenzați în Brăila a crescut la 500 dintr-un total de 68 347 de locuitori (RGP 1930, II: 80- 81). Alături de acești romi sedentari, în Brăila și împrejurimi locuiau și câteva grupuri de nomazi căldărari care se ocupau cu prelucrarea metalelor și vinderea obiectelor de cupru. Conform mărturiei persoanei intervievate, familia sa practica acest tip de comerț ambulant, călătorind din sat în sat în căruțe și vânzând cazane de cupru. După ce făceau popas lângă un sat, aveau obligația de a se prezenta la postul de jandarmi pentru a prezenta carnetul de sălaș (tabelul).

Notă istorică privind deportarea :

Gogu Băncuță și rudele sale au fost arestați de către jandarmi în vara anului 1942. Familia sa a fost inclusă într-o caravană de căruțe și escortată de jandarmi din post în post până la graniță. Caravana a făcut un scurt popas în comuna Oancea, după care a trecut Prutul în Basarabia și s-a îndreptat spre Nistru. De-a lungul drumului, deportații nu au primit rații, fiind nevoiți să își cumpere singuri alimente din satele învecinate.

Ajunși în Transnistria, deportații au fost strămutați în apropiere de Domaniovka (jud. Golta), lângă un colhoz. Condițiile de trai au fost îngrozitoare: după ce le-au confiscat majoritatea bunurilor (cai, căruțe, bunuri personale), jandarmii i-au silit pe deportați să locuiască în bordeie pe jumătate îngropate sub pământ. Dat fiind că rațiile alimentare pe care le primeau erau infime, romii erau siliți să facă troc cu localnicii, dând în schimbul hranei puținele bunuri personale pe care au putut să le ascundă de vigilența jandarmilor. Deportații nu aveau voie să se deplaseze în afara lagărului; cei care încercau să meargă în satele învecinate riscau să fie împușcați de către paznici. Mulți deportați au murit datorită condițiilor aspre de trai, iar trupurile au rămas neîngropate. Pentru a-i teroriza, jandarmii i-au silit pe romi să asiste la execuția în masă a 300- 500 de deportați evrei, a căror trupuri au fost aruncate în gropi comune

Repatrierea familie lui Gogu Băncuță a avut loc probabil în primăvara-anului 1944. Bilanțul a fost tragic, conform celor spuse de persoana intervievată: doar un sfert din romii deportați s-au întors în țară

O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup :  Gogu Băncuță face parte din comunitatea romilor căldărari care se îndeletniceau cu prelucrarea obiectelor și ustensilelor de metal (cazane de cupru).

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea caravanei
• Deportarea pe jos
• Nomad
• Autorul român

Regiuni

• Moldova

Video

Locație