Numele satului : Orașul Focșani (în prezent în jud. Vrancea, înainte de 1968 în jud. Putna)
Regiune, țara : Regiunea Moldova (România)
Data deportării : Iunie- august 1942
Extras din mărturie :
“Au stat 3 ani la Bug. Au traversat Basarabia pentru a ajunge până la Bug, fiind escortați de către jandarmi. Nu au primit nimic de mâncare sau de băut. După ce au ajuns la Bug au fost strămutați într-u câmp pustiu, și-au încropit singuri bordeie. Localnicii ruși i-au pus să muncească la câmp. Persoana intervievată a fost pusă să plivească porumbul. Muncea sub supravegherea unui rus și dacă nu lucra bine, primea lovituri de baston. Rușii le-au confiscat toți caii și căruțele pentru colhoz.”
Arhivele românești (dacă există): N/A.
Notă istorică cu privire la romi :
Focșani sau “orașul de pe Milcov” este municipiul de reședință al județului Vrancea, situat într-o importantă zonă viticolă, la granița dintre regiunile Moldova și Muntenia. Romii au fost atestați în târgul Focșanilor încă din secolul al XVII-lea; lăutarii formau unul dintre cele mai importante grupuri, fiind menționați în 1823 ca fiind organizați într-o breaslă condusă de un staroste (Dimitrescu 2013: 62). La sfârșitul secolului al XIX-lea în Focșani trăiau 17039 locuitori (MDGR 1900, III: 398). Recensământul general din 1930 ne oferă date mai precise în privința romilor din Focșani: dintr-un total de 32 481 locuitori, 211 erau romi (RGR 1930, II: 350- 351). Alături de aceștia locuiau în apropierea orașului mai multe grupuri de romi căldărari, care se deplasau în căruțe trase de cai și de asini. Conform mărturiei persoanei intervievate, aceste grupuri se stabileau în apropierea orașului, se prezentau în fața autorităților locale pentru a-și vizau carnetul de sălaș și apoi mergeau să își vândă obiectele și ustensilele din cupru.
Notă istorică privind deportarea :
Ostroveanca Stănescu și familia ei se deplasau în căruță atunci când jandarmii au venit și i-au arestat, probabil în vara anului 1942. La scurt timp, s-au alăturat unui convoi de aproape 100 de căruțe pline de familii de nomazi și au fost escortate, sub paza jandarmilor și din post în post, către Transnistria.
După ce au ajuns în Transnistria, deportații romi au fost strămutați într-un câmp din apropierea localității Tridubi (jud. Golta). Deportații au fost nevoiți să își încropească ei însuși bordeie pentru a se adăposti. După ce le-au fost confiscate căruțele și caii, au fost supuși unui regim de muncă forțată, siliți fiind să lucreze în cadrul unui colhoz (pliveau și culegeau porumb) sub supravegherea unor gardieni ucraineni. Deportații primeau rații infirme (puțină făină și ulei), fiind nevoiți să facă pe ascuns troc cu localnicii pentru a face rost de alimente. Mulți deportați au murit din cauza frigului și a foamei. Persoana intervievată a văzut cum cadavrele au rămas neîngropate au fost devorate de animale sălbatice.
În apropiere de bordeiele romilor au fost strămutați și deportați evrei.
Repatrierea a avut loc probabil în primăvara-vara anului 1944. Pe drumul de întoarcere, bunicul persoanei intervievate a decedat, iar familia a fost nevoită să-i abandoneze trupul rămas neîngropat.