Înregistrează-te

Numele satului : Satul Mascateni, comuna Trusești, județul Botoșani

Regiune, țară :Regiunea Moldova, România

Data deportării : Septembrie 1942

Extras din mărturie :

“Primul loc în care au fost strămutați [romii deportați] a fost com. Karanica din județul Oceakov. Romii au fost cazați în casele rușilor (mai multe familii într-o casă). Localnicii ruși au fost mutați într-o altă parte a satului. Un membru al familiei era nevoit să meargă după rațiile de făină distribuite de șeful țiganilor, Ibris. Luau apă dintr-o fântână. Pescuiau în apele Bugului, aflat în apropiere. Mulți [romi] și-au pierdut viața și au fost înhumați în gropi comune (cuprindeau până la 40 de persoane). O brigadă specială de țigani era însărcinată cu îngroparea cadavrelor. Unul din părinții persoanei intervievate (propria sa mamă) a tăiat piciorul fiicei sale decedate pentru a se hrăni”.

 

Arhivele românești (dacă există) :

În septembrie 1942 Legiunea de Jandarmi Botoșani a deportat din satul Trusești trei familii având numele Popiștică. Numele lui Costache (Constantin) Popiștică nu se regăsește pe această listă (ANI, fond. IGJ, dosar nr. 127/1942, f. 84).

 

Notă istorică cu privire la romi : 

Mașcateni este sat al comunei omonime, situat pe valea Jijiei, la o distanță de circa 35 km de orașul Botoșani. În sat locuiau 950 de persoane (227 familii) în jurul anului 1900 (MDGR 1902, V: 649).

Recensământul din 1930 a înregistrat în comună 1420 de locuitori, între care și 53 de romi sedentari (RGP 1930, II: 76- 77). O bună parte dintre acești romi, inclusiv familia persoanei intervievate, se îndeletniceau cu agricultura.

 

Notă istorică privind deportarea :

Costache Popiștică și familia sa au fost deportați din Trușești în septembrie 1942. Itinerariul către Transnistria a cuprins mai multe etape: mai întâi, familia s-a alăturat unui convoi de deportați ridicați de pe întreg teritoriul județului și trimisă sub escorta jandarmilor până în Botoșani. Aici deportații au fost îmbarcați în vagoane de marfă având direcția Iași, unde au fost atașate trenului special E7 care a pornit spre Transnistria în data de 16.09.1942. Când a trecut prin Tighina, trenului E7 i s-au atașat mai multe vagoane suplimentare cu deportați evrei, care au fost ulterior detașate și aruncate direct în apele Nistrului.

 

Odată sosiți în Transnistria, deportații romi au fost strămutați în comuna Karanika (jud. Oceakov) și instalați în casele (părăsite) ale localnicilor ucraineni. Condițiile aspre de trai, epidemiile și lipsa alimentelor au făcut numeroase victimi în rândul romilor, care au fost siliți să recurgă la gesturi extreme, inclusiv canibalism, pentru a supraviețui. În primăvara-vara anului 1943, familia Popiștică a fost strămutată în localitatea Liucenia și silită să muncească  în cadrul unui colhoz în schimbul unor rații infime de hrană.

 

Bilanțul a fost unul deosebit de tragic pentru familia persoanei intervievate: mama sa, împreună cu patru frați, au pierit în Transnistria. Salvarea a venit din partea tatălui, care a reușit să se reîntoarcă în România și a obținut o autorizare de repatriere din Transnistria, însă doar pe numele său. Tatăl s-a reîntors în Transnistra pentru a fi alături de familia sa. Membrii familiei care au supraviețuit calvarului din Transnistria au reușit, într-un final, să se reîntoarcă în țară în primăvara-vara anului 1944, în urma trupelor româno-germane.

 

O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup : Familia persoanei intervievate se îndeletnicea cu agricultura.

Categorii

Caracteristici

Regiuni

Video

Adăugat de Catalin Biban

Vă rugăm pentru a vedea detaliile de contact.

Notificare privind limba
Acest conținut nu este disponibil în limba selectată. Este afișat aici în limba română.

Disponibil în

Română
English