Deportare rromi Porumbacu de Jos

Numele satului : Satul Porumbacu de Jos, comuna omonimă, jud. Sibiu

Regiune, țara : Regiunea Transilvania, România

Data deportării : Iunie- august 1942

Extras din mărturie : 

“[…] Persoana intervievată a rămas doi ani [în Transnistria]: mai întâi locuind în grajduri, iar mai târziu în bordeie construite de deportați. Romii mergeau în satul din apropiere pentru a face troc. Mama persoanei intervievate a dat o fustă la schimb pentru câțiva cartofi și un pepene. Mulți [deportați] au murit de foame, de tifos, datorită condițiilor aspre de viață și a lipsei de apă potabilă. Trupurile le-au fost adunate de către ruși și aruncate într-o groapă comună din apropiere.”

Arhivele românești (dacă există): N/A.

Notă istorică cu privire la romi : 

Porumbacul de Jos (în germ. Unter-Bornbach, în magh. Felsőporumbák) este satul de reședință al comunei cu același nume. Este situat la poalele Munților Făgăraș, în partea de sud-est a județului Sibiu, la o distanță de circa 7 km de orașul Avrig. Atestat documentar încă din secolul al XV-lea, satul a fost locuit preponderent de români, alături de care s-au așezat și câteva familii de sași și de romi. Prezența a 3 romi în Porumbacul de Jos a fost atestată într-un recensământ local sau conscripție urbarială din anul 1680 (Francu 1999, 322). În 1850 au fost înregistrați în sat 57 de romi dintr-un total de 1499 locuitori (SCT 1996, 312- 313). După integrarea în România Mare, comuna Porumbacul de Jos a ajuns să numere 1421 locuitori, între care și 52 de romi sedentari (RGP 1930, II.1: 192- 193). Pe lângă acești sedentari, în sat s-au stabilit și câteva familii de romi corturari. Ei duceau un mod de trai seminomad și circulau în satele din regiune pentru a-și vinde cazanele și ustensile din cupru.

Notă istorică privind deportarea :

Lisaveta Căldăraru și familia sa (părinți și cinci copii) au fost arestați de către jandarmi veniți din Avrig în vara anului 1942. Au rămas în arestul Poliției din Avrig timp de 2 zile, alături de alte familii de nomazi ridicate din localitățile învecinate (Bradu, Avrig etc). Acești romi au format un convoi de căruțe și au fost escortați de jandarmi, din post în post, până la granița estică a țării. Călătoria a durat câteva luni, iar mulți deportați au pierit de-a lungul drumului.

Deportații au ajuns în Transnistria, în județul Golta, probabil în toamna anului 1942. După ce au sosit, căruțele și caii le-au fost confiscate și au fost siliți să locuiască în grajduri, sub paza jandarmilor. Timp de 2 ani, deportații au fost supuși unui regim de muncă forțată, efectuând munci agricole în cadrul unui colhoz și primind în schimb mici rații de alimente. După un timp, deportații au fost mutați din grajduri în bordeie pe care le-au construit ei însăși. Lipsa hranei i-a silit pe mulți romi să părăsească clandestin grajdurile și să meargă în satele din împrejurimi pentru a face  troc, oferind localnicilor haine și alte bunuri în schimbul alimentelor. Mulți deportați au pierit datorită foamei, lipsei apei potabile și a epidemiei de tifos. Trupurile lor au fost aruncate în gropi comune de către cei care îi păzeau. Familia Lisavetei Căldăraru a suferit pierderi tragice: un frate a murit în Transnistria, iar un altul pe drumul de întoarcere.

Repatrierea a avut loc în primăvara- vara anului 1944, când trupele române și germane au început să evacueze Transnistria. Familia Lisavetei Căldăraru a parcurs o parte din drumul de întoarcere pe jos. După o săptămână, au reușit să se îmbarce într-un tren plin de militari români, având destinația România.

O scurtă notă despre un aspect al romilor, de exemplu un grup : Lisaveta Căldăraru face parte dintr-o familie de romi căldărari.

Categorii

• Deportări

Caracteristici

• Deportarea caravanei
• Nomad
• Deportarea feroviară
• Autorul român

Regiuni

• Transilvania

Video

Locație